Recent am găsit o mulţime de fotografii făcute în Srinagar, capitala Kashmirului, de care s-a ales praful. Adică au rămas uitate acolo, într-un folder oarecare. Dar orice fotografie poate avea o poveste. Iar poveştile trebuie spuse, altfel rămân neştiute. Aşa că am decis să scutur puţin praful din acel cotlon cu poze şi să scot la lumină câteva fotografii din Srinagar. Şi poveştile lor.
Veneţia Indiei
Am trecut prin Srinagar acum mai bine de nouă ani, în mare viteză, grăbit să ajung repede în Delhi. Aşa că am stat acolo doar vreo trei-patru zile, exact cât trebuia ca să regret că nu am mai rămas şi să visez ca într-o bună zi voi reveni.
Srinagarului i se mai spune şi Veneţia Indiei, pentru că o parte a oraşului e construită pe apa lacului Dal. Unii localnici trăiesc şi dorm în casele plutitoare numite houseboat, iar varianta locală a gondolei veneţiene se numeşte shikara. Am făcut la fel ca ei, fireşte.
Ce păcat că Srinagarul e capitala celei mai agitate regiuni din toată India: Kashmir. O vale himalayană minunată, binecuvântată de natură în toate felurile posibile, dar blestemată să fie, din 1947, mărul discordiei dintre India şi Pakistan: e singura regiune din India locuită (aproape) numai de musulmani, iar tensiunile dintre localnici şi autorităţile indiene sunt ceva atât de obişnuit acolo încât turiştii nu prea sunt încurajaţi să ajungă în Kashmir.
Dealul Shankaracharya: cel mai păzit templu hinduist
În fotografia aceasta se
vede cum arată lacul Dal
din Srinagar, văzut de sus: o mulţime de houseboats, case plutitoare, aliniate
frumos pe canale între care se circulă cu bărcile numite shikara. Fotografia
este făcută de pe dealul Shankaracharya, unde venisem ca să văd singurul templu
hinduist ce a mai rămas în Srinagar. Însă templul Shankaracharya era aşa de
bine păzit de soldaţii indieni, încât mi-au cerut să las la ei, la intrare,
toate obiectele pe care le aveam la mine, inclusiv camera foto şi telefonul
mobil. Solicitarea mi s-a părut excesivă, aşa că am renunţat să mai intru în
templu, mulţumindu-mă doar să fotografiez de sus Veneţia Orientului.
Ştiam însă că zelul soldaţilor indieni nu este cu totul exagerat: Kashmir este singurul loc din India în care se încearcă sistematic nu doar izgonirea celor de religie hinduistă, ci şi ştergerea tuturor vestigiilor religioase care le amintesc musulmanilor adevărul supărător că ei au apărut acolo mult în urma hinduiştilor şi buddhiştilor. Fiind ultimul templu hinduist din Srinagar e foarte uşor de înţeles că ar putea fi ţinta ideală pentru vreun atentat al extremiştilor musulmani subvenţionaţi de Pakistanul vecin şi neprieten. Adică exact ceea ce încercau să prevină soldaţii indieni de la intrare...
Srinagar e locul în care mulţi ani soldaţii indieni au fost bătuţi cu pietre pe străzi de către tinerii kashmirieni, în timp ce membrii minusculei comunităţi de pandiţi kashmirieni, adică ultimii hinduişti din Kashmir, sufereau persecuţii după persecuţii din partea musulmanilor, pentru a-i convinge să-şi ia lumea în cap şi să fugă din Kashmir. Nu vreau să fiu părtinitor, deci trebuie să recunosc că nici soldaţii indieni nu au fost tocmai uşă de biserică şi au făcut tot felul de abuzuri. Au tot murit oameni, aşa că tensiunea între cele două tabere a tot urcat, an de an.
Un butoi cu pulbere
Când am ajuns eu în Srinagar, în toamna lui 2011, era linişte şi pace, dar se vedea clar că localnicii şi soldaţii se privesc cu ură neîmpacată şi abia aşteaptă un prilej de ceartă. Să adăugăm la asta comportamentul cam din topor al kashmirienilor, care dădeau impresia că în orice clipă pot sări la bătaie, şi faptul că am primit avertizări foarte ferme să nu întârzii noaptea pe străzi şi să am mare grijă pe unde umblu, că pot avea mari probleme, şi sigur veţi înţelege de ce Srinagar a fost singurul loc din India unde nu m-am simţit în siguranţă.
Culmea este că un an mai târziu după trecerea mea prin Kashmir m-am nimerit în Assam, în nord-estul Indiei, tocmai când se stingea revolta comunităţilor tribale assameze (în special bodo) împotriva imigranţilor musulmani veniţi din Bangladesh. Încă erau tulburări mari în Guwahati, capitala Assamului, se trăsese pe stradă şi muriseră oameni, iar armata indiană avea filtre prin oraş şi controla totul la sânge (nici eu nu am scăpat, chit că eram turist), dar acolo nu am simţit aceeaşi tensiune ca în Srinagar. Srinagarul pe care îl văzusem eu, cu un an înainte, părea un butoi cu pulbere…
Prin vara lui 2019 a fost un atentat al extremiştilor kashmirieni în care au murit soldaţi indieni, iar tensiunile din Kashmir au ajuns aşa de departe încât guvernul indian a decis să lase deoparte subtilităţile democratice şi să rupă pisica în două: au desfiinţat statul Jammu & Kashmir, dominat de musulmanii kashmirieni, înfiinţând în locul său două teritorii ale uniunii, cu o autonomie mult redusă, deci mai uşor de ţinut sub control. Astfel au lichidat, dintr-un singur foc, statutul privilegiat care din 1947 le permisese musulmanilor din Kashmir să sfideze pe faţă guvernul indian. În acel moment întâmplarea face că mă aflam chiar în statul Jammu & Kashmir, însă nu în valea Kashmir, ci puţin mai la est, în districtul musulman Kargil, din Ladakh. Tensiunea creată atunci (staţii de benzină şi bancomate golite, localnici gata să izbucnească, soldaţi pe stradă etc) era cât pe ce să mă blocheze în Kargil. Aşa că plecarea mea din Kargil spre Zanskar, cam în ultima clipă, a fost aproape o evadare, după cum povesteam aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu