Dharamshala, mini-ghid ici-colo: acasă la Dalai Lama (2)

Ceea ce face din Dharamshala un loc foarte aparte este faptul că într-un fel îţi oferă Tibetul și India la pachet, laolaltă; așa că în jurul Dharamshalei vei putea găsi, în afară de templele și mânăstirile tibetane de care povesteam în prima parte a postării (și de "atracţia nr. 1", învăţăturile cu Dalai Lama), și câteva puncte de interes care nu au nimic de-a face cu Tibetul, ci cu Mama India.

Atracţiile indiene din Dharamshala

Poţi începe explorarea Dharamshalei indiene cu templul hinduist din Bhagsu-Nag, închinat zeului Shiva și aflat la mică distanţă de cascada Bhagsu; templul mi-a plăcut, dar deși ghidurile se tot înghesuie să declare cascada din spatele lui drept mare atracţie turistică locală ea este doar o cascadă și cam atât. La fel se întâmplă și cu lacul Dal, care e trâmbiţat sus și tare ca atracţie turistică, dar este doar un loc plăcut, ce nu are nimic în comun cu celebrul lui omonim din Srinagar, capitala Kashmirului; socotit loc de pelerinaj, lacul Dal din McLeodGanj este locul în care mulţimi de pelerini hinduiști se adună (o dată pe an mi se pare) pentru a face baie în lac, să se purifice; am nimerit o asemenea zi și am făcut eroarea uriașă să îndrept camera foto către sectorul de lac rezervat femeilor, și atât mi-a trebuit: imediat s-a îndreptat către mine, furioasă cât cuprinde, o poliţistă localnică ce păzea acest sector, deși el era împrejmuit cu garduri improvizate din pânză și oricum nu lăsa nimic să se vadă; iar zmeoaica indiană s-a liniștit în privinţa intenţiilor mele doar când am invitat-o să vadă pe cameră ce fotografii am.

Așa că pentru a vedea adevăratele atracţii indiene din zona Dharamshalei trebuie muncit puţin, dragi călători: ele nu se află chiar în McLeodGanj, ci în împrejurimi, iar oricât de scurte ar fi drumurile pe care le ai de făcut aici ele vor fi mici aventuri în care vei risipi o grămadă de timp. În primul rând ar fi de văzut Kangra Art Museum, aflat în centrul Dharamshalei indiene, în Kotwali Bazaar, lângă staţia de autobuz; am avut intenţia fermă să îl văd, pentru că citisem pe net despre minunatele sale exponate tipice văii Kangra, vechi de secole, și despre faimoasele picturi miniaturale de Kangra pe care le găsești aici; din păcate l-am ratat, pentru că am întârziat în fortul din Kangra mult mai mult decât era planificat. Apoi ar fi templul hinduist Vajreshwari Devi (prima fotografie mai jos) din Kangra, orașul aflat ceva mai la sud de Dharamshala, și mai ales fortul din Kangra (următoarele două poze), un loc minunat din care se deschid priveliști de nota 12 către valea Kangra; iar despre fort se spune că ar fi menţionat încă din timpul războaielor cu Alexandru cel Mare, fiind cel mai mare fort din Himalaya și unul din cele mai vechi ale Indiei.

Dacă mai ai baterii poţi vizita și templul hinduist din Baijnath, care se pare că a fost construit pe la 804 și este unul dintre marile locuri de pelerinaj din valea Kangra și din Himachal Pradesh. Tocmind o mașină cu șofer de la vreo agenţie turistică din McLeodGanj (este ieftin și rentabil) ar fi normal să ajungă o jumătate de zi pentru a vedea Kangra Art Museum, templul Vajreshwari Devi din Kangra și fortul din Kangra, iar dacă vrei să adaugi la ele și templul din Baijnath e nevoie de o zi sau ceva de genul acesta: din McLeodGanj în Baijnath sunt peste 30 de kilometri cred, iar până la fort sunt în jur de 20, însă toate distanţele se parcurg foarte încet pe drumurile proaste, înguste și aglomerate care șerpuiesc agale pe pantele dealurilor înalte ale regiunii; suntem totuși la poalele Himalayei, să nu uităm...

Trekking prin Himalaya, din Dharamshala: lanţul muntos Dhauladhar

Dharamshala se află în valea Kangra, iar la nord de ea încep să se ridice falnic culmile munţilor Himalaya; este adevărat că e vorba de un lanţ himalayan secundar, numit Dhauladhar („Muntele Alb”), a cărui înălţime, modestă după standardele himalayene, nu depășește 5.700 de metri, însă peisajele montane sunt frumoase foc, iar pădurile de deodari, pini, stejari și rhododendroni arată grozav și te îmbie la plimbare. Așa că una din marile atracţii ale Dharamshalei este mănunchiul de rute de trekking de lungimi și dificultăţi diferite, care împânzesc toată zona până hăt departe către văile învecinate.

Împreună cu încă patru călători din grupul nostru am făcut doar o plimbare lejeră către Triund Hill, cu un ghid localnic: 18 kilometri cu totul în vreo 10 ore, în care se urcă de la vreo 2.100 de metri altitudine până pe la 2.975 (sau 2.850) cât are Triund Hill; ca scurtă paranteză, în Himalaya sunt numite hill (deal), chiar și înălţimi de peste 3.000 de metri, așa că Moldoveanu nostru s-ar califica cel mult ca hill, după standardele lor. Oricum, drumul a fost formidabil, deși am apucat să gâfâi destul cât să mă jur iar că las fumatul (între timp am și reușit asta), iar sus pe culmea Triund a fost grozav: în faţă se deschidea tabloul fabulos al culmilor himalayene, pleșuve, ostile și acoperite de nori, având în prim-plan piscul numit Moon Peak al muntelui Indrahara, de 4.320 metri, și pasul Indrahara către valea Chamba, din nord; pe lângă noi a trecut și o caravană de trekkeri serioși, cu bagajele încărcate pe căluţi de munte (sau măgăruși or fi fost? erau încărcaţi ca niște pomi de Crăciun, de-abia li se vedeau urechile), îndreptându-se către înălţimi himalayene fără particula hill în denumire; iar aerul era limpede și pur ca roua de dimineaţă și bubuia de ozon, încât plin de energie și avânt precum iepurașul Duracell nu am stat o clipă locului cât am rămas acolo, pe Triund; și când te gândești că nu urcasem decât pe un biet hill de nici 3.000 de metri înălţime, pe care un muntean de acolo s-ar jena chiar și numai să-l menţioneze în discuţii...

Iar dacă cei 18 de kilometri până la Triund Hill sunt o provocare prea mare (mai ales pentru fumători...) am auzit că se poate face prin Dhauladhar și o plimbare mult mai lejeră: vreo 5 kilometri până în sătucul Naddi, unde cică se deschid niște vederi superbe spre valea Kangra și se înnoadă mai multe rute de trekking, din care și o variantă spre Triund.

Unde se mai poate călători din Dharamshala: Rewalsar, Spiti și Ladakh, Micul Tibet

Presupunând că din Dharamshala nu te întorci spre casă ci mai poţi hoinări prin Himalaya (am făcut și eu o dată așa și mi-a plăcut la nebunie) prima călătorie ce merită făcută este spre Rewalsar, un loc de pelerinaj pentru hinduiști, sikhi și buddhiști, cu o semnificaţie foarte aparte pentru ultimii, din motive pe care le-am povestit pe larg aici; un drum dus-întors îţi va lua două zile, cu o mașină tocmită de la vreo agenţie din Dharamshala, iar frumuseţea coclaurilor himalayene de pe drum îţi va tăia respiraţia.

Din Dharamshala mai poţi pleca spre staţiunea himalayană Manali cu autobuzul indian, iar acolo ai două variante grozave: fie să mergi spre valea Spiti cu vreo mașină tocmită la o agenţie din Manali (drum de o zi, nu chiar ușor dar merită), fie să traversezi marele masiv himalayan către Ladakh, Micul Tibet (drum cu microbuzul de 18 ore, pe care nu îl vei uita curând, te asigur). Eu am ales varianta a treia: întâi am fost în Spiti, unde am stat cinci zile, după care m-am întors în Manali și am plecat spre Ladakh, Micul Tibet.

O atracţie unică a Dharamshalei: Turnul Babel, în versiune îmbunătăţită

Oamenii din Dharamshala merită și ei socotiţi ca atracţie turistică majoră a locului, indiferent că sunt localnici sau călători: tibetanii sunt mereu zâmbitori și amabili, iar dacă le spui un cuvânt-două în tibetană îi faci fericiţi de-a dreptul; se vede clar că sunt oameni care au trecut prin foarte mari greutăţi (poţi paria că cei de peste 40-50 de ani au traversat Himalaya pe jos, scăpând ca prin miracol de frig și de gloanţele grănicerilor chinezi), așa că privește-i cu respectul pe care îl merită; călugării tibetani sunt și ei foarte prietenoși, iar unii o rup binișor în engleză; nu au voie să primească bani și nici să deţină bunuri în afara celor de strictă folosinţă personală, și au o viaţă atât de spartană încât sigur le prinde bine o mână întinsă; îmi aduc aminte că Doctoriţa Ușchită din grupul nostru i-a invitat pe unii la masă, iar ei au acceptat și și-au comandat ceva foarte cumpătat, după care au insistat ca în schimb să o înveţe câteva mudre, gesturi sacre din mâini și degete; recunoștinţa lor s-a întins și asupra mea, așa că au încercat să îmi spună ceva despre Tsongkhapa, întemeietorul sectei Gelugpa; pe atunci habar nu aveam cine este domnul, așa că zadarnic m-au dus într-un magazin ca să mi-l arate pictat pe o tangka, că tot nu am înţeles nimic; însă au părut mai degrabă amuzaţi de ignoranţa mea inocentă decât indignaţi că le ignor marele maestru și mentor spiritual, cum ar fi reacţionat alţii.

Nu mai puţin încântători sunt și turiștii de toate naţiile care își fac veacul prin Dharamshala, și lasă impresia că te afli exact în Turnul Babel: prietenoși, toleranţi și zâmbitori, cu totul diferiţi de cum s-ar purta la ei acasă, în Europa sau prin alte colţuri ale lumii: în Dharamshala pare a fi un uriaș câmp de energie benefică, care îi face pe cei ce trec pe acolo să lase de-o parte obișnuita nepăsare faţă de semeni și îi privească cu totul altfel; poate are un amestec în toate astea și Avalokiteshvara zis și Chenrezig, divinitatea buddhistă a compasiunii? Aș paria că dacă l-ai întreba pe Dalai Lama, întruparea pe pământ a lui Avalokiteshvara, răspunsul său ar fi, într-un fel sau altul, da...

Ce mai este de știut despre Dharamshala

Dacă ajungi în Dharamshala trebuie să știi că te afli într-un mic paradis al cumpărăturilor: găsești aici artizanat tibetan și indian (la toate preţurile și calităţile, așa că nu uita să fii selectiv), bijuterii cu pietre preţioase și semi-preţioase (suntem în Himalaya, deci agatele, calcedoniile, turcoazul și multe altele mai că nu cresc pe marginea drumului, precum buruienile), beţișoare parfumate (caută-le pe cele tibetane, scurte și groase, cu miros de ierburi arse, și după ce te vei obișnui cu aroma lor aspră vei fi încântat la culme), șaluri indiene și tibetane viu colorate (cele tibetane sunt mai grosiere dar din lână bună, în timp ce multe șaluri indiene sunt frumoase și cam atât), haine colorate aiuristic cum doar în India poţi vedea (multe din ele intră la apă în doi timpi și trei mișcări, dar sunt atât de ieftine și de viu colorate încât nici nu merită să îţi baţi capul), genţi și pielărie frumos decorată. Dacă ești interesat de buddhismul tibetan în librăriile din Dharamshala vei găsi o mulţime de cărţi minunate în limba engleză, ca să poţi reciti în tihnă acasă și ceea ce explica Dalai Lama în timp ce tu dormeai la învăţături, iar dacă vei căuta cu atenţie prin magazine vei găsi și cd-uri cu muzică (inclusiv cu puja tibetane cântate pe deep voice, ceva absolut unic) ce merită luate și nu sunt vizibil contrafăcute, precum cele vândute la tarabele de la marginea drumului. Mulţi turiști își doresc să plece din Dharamshala cu rotiţe tibetane de rugăciune (sunt bune doar cele care au sulul cu mantre înăuntru, cele fără sul fiind imitaţii de serie, pentru neavizaţi), boluri tibetane (un subiect complex, în care sigur ai nevoie de opinia unui cunoscător, mai ales că bolurile de calitate pot fi scumpe), tangkas - superbele picturi tradiţionale tibetane, cu zeităţi și spirite bizare (multe sunt pictate chiar la marginea drumului, dar merită să cumperi de acolo doar dacă ai o limită de preţ, cele bune fiind scumpe), clopoţei tibetani, vajra (un simbol tibetan foarte cunoscut), malla (șiraguri de mătănii) sau altele asemenea; sunt foarte multe de zis vis-a-vis de ele, așa că înainte de orice nu uita că nu tot ce zboară se mănâncă; de exemplu, avioanele.

Se negociază tot, însă tibetanii sunt mult mai cinstiţi și declară preţuri mai apropiate de ce speră să obţină, în timp ce cu indienii adesea trebuie negociat mult și bine pentru a ajunge unde trebuie; și atenţie mare la negustorii indieni de prin prăvălii, mai ales cei de bijuterii: unii din ei arată ca tocmai ieșiţi din Poveștile celor 1001 de nopţi (mai ales musulmanii și sikhii), vorbesc o engleză fermecătoare, știu să se bage sub pielea clientelor prin invitaţii subtile la ceai și discuţii interminabile, lăsând impresia că pur și simplu își hipnotizează clientele; și să nu te miri dacă dând peste un asemenea negustor-vrăjitor vei intra în prăvălie „să arunci un ochi” și vei ieși după o oră sau două, cu plasa plină și cu portofelul gol. Un ultim detaliu privind shopping-ul: negustorii din Dharamshala au apucat deja să vadă ani la rând români (de fapt mai mult românce...) făcând cumpărături ca în prag de sfârșitul lumii, deci ne știu ca pe niște cai breji și le place la nebunie lăcomia mioritică, din ce am vorbit cu ei; așa că după ce vei răspunde la întrebarea „din ce ţară ești” le vor luci ochii ca la desene animate, cu semnul dolarului...

Din Delhi, capitala Indiei, spre Dharamshala se ajunge cu avionul (până în aeroportul Gaggal, aflat la vreo 15 kilometri la sud, iar apoi cu taxi), cu trenul (până în orașul învecinat Kangra - și am auzit că e o călătorie lungă și nu chiar ușoară - iar apoi cu taxiul), cu autobuzul (nu e foarte recomandabil, întrucât după intrarea în regiunea pre-himalayană se circulă foarte încet iar răul de mașină e de luat în calcul) ori cu mașini de teren (sumo) tocmite la agenţiile turistice din Dharamshala; eu așa am mers de două ori, și mi se pare o călătorie rezonabilă (de aproape o zi), însă i-am auzit pe alţii plângându-se că e o călătorie grea; și în mod cert în regiunea dealurilor înalte himalayene nu e tocmai ușor, pentru motivele mai devreme arătate. Sezonul cel mai bun pentru a călători acolo pare a fi în septembrie-octombrie, când ziua e o căldură rezonabilă iar dimineaţa și seara poate fi răcoare de-a binelea; iarna ţine din decembrie până în februarie (cu zăpadă și frig, chit că suntem în India), vara ţine din aprilie în iunie iar din iulie până la finalul lui august e sezonul ploios, în care musonul își face de cap iar umiditatea e foarte ridicată: după ce m-a prins o ploaie acolo la final de august nu mi se uscaseră mergătorii nici după două zile, și i-am luat în picioare tot umezi, ca să îi usuc în mers.

Iar să ajungi în Dharamshala și să nu mănânci mâncare tibetană ar fi o eroare de neiertat, să fie limpede. Despre ceaiul tibetan am vorbit deja, așa că voi trece direct la vedetele incontestabile ale bucătăriei tibetane, numite momos: un fel de găluște sau colţunași din aluat, umplute cu vegetale sau cu carne, fierte sau fripte și condimentate în felurite moduri; apoi mai trebuie gustate thenthuk (un fel de supă groasă și hrănitoare cu tăieţei noodles și cu felurite legume, ce uneori e așa consistentă încât aduce a tocană) și thukpa (tot o adunare generală de tăieţei, legume și carne, adesea scufundate în supă clară); una peste alta nu e mare deosebire între thenthuk și thukpa, și mai mereu le confundam. Tibetanii obișnuiesc să bea o bere tradiţională din mei sau orz numită chhang, pe care în Dharamshala nu am văzut-o deși sigur ar trebui să existe; am băut însă chhang în Sikkim, unde multe obiceiuri și tradiţii sunt de origine curat tibetană; cât privește berea indiană, ea este slabă-slabă chiar și în versiunea strong și se numește Kingfisher; iar dacă tot ai ajuns în Dharamshala și bei bere nu mai zi Noroc sau Sănătate atunci când ciocnești berea, precum profanii, ci Ilumina-m-aș sau Ilumina-ne-am, cum șade bine unuia venit de peste mări și ţări la învăţături buddhiste; licenţa îmi aparţine, o recunosc cu toată modestia, iar urarea a fost testată conștiincios pe durata a două călătorii la Dharamshala: deci funcţionează, pe cuvânt de pelerin :)...

p.s. poate vei dori să citești și Dharamshala,mini-ghid ici-colo: acasă la Dalai Lama (1).