Portret de călătoare de la început de secol 20: Alexandra David-Néel, În inima Munţilor Himalaya

În inima Munţilor Himalaya este numele cărţii pe care am terminat-o de citit acum puţină vreme, și care a apărut de puţin timp la Editura Polirom; o carte de călătorii bună, nimic de zis, însă postarea de azi nu este atât despre carte cât despre autoarea ei, Alexandra David-Néel; până acum știam despre ea doar că e o faimoasă autoare de cărţi pe teme de religie, filozofie și călătorii, însă citirea cărţii m-a făcut curios să mă documentez puţin în privinţa ei; și pentru că am rămas cu gura căscată când i-am citit biografia încerc să vă transmit și vouă această plăcută stare de perplexitate, schiţând portretul acestei inegalabile călătoare de la început de secol 20.

Născută în 1868, Alexandra a copilărit în Belgia și a început devreme să arate că e menită pentru o viaţă cu totul neobișnuită: la 18 ani deja călătorise pe cont propriu în Anglia, Elveţia și Spania, iar în tinereţe s-a alăturat cu entuziasm la felurite societăţi secrete, printre care francmasoneria scoţiană și grupări feministe ori anarhiste. În perioada 1890-1891 a călătorit prima dată în India, de unde s-a întors doar când a rămas fără bani; din 1895 în 1897 a fost nici mai mult, nici mai puţin decât cântăreaţă de operă în Vietnam, după ce se alăturase ca primadonă unei companii de operă franceze; iar în 1900 l-a întâlnit în Tunis, în nordul Africii, pe inginerul Philippe Néel, cu care s-a și căsătorit în 1904.

În 1911 Alexandra a călătorit a doua oară în India, pentru a studia sistematic buddhismul. În 1912 a ajuns în Darjeeling, la poalele munţilor Himalaya, exact când cel de-al treisprezecelea Dalai Lama se afla în exil în Kalimpong, lângă Darjeeling; primită în audienţă de Dalai Lama, Alexandra a avut șansa (absolut unică, pentru o femeie din acele vremuri deloc feministe) să discute despre buddhism cu liderul suprem al buddhismului tibetan. Întâlnirea cu Dalai Lama i-a purtat noroc Alexandrei, pentru că în Kalimpong l-a cunoscut și pe prinţul de Sikkim, Sidkeong Tulku Namgyal, iar la invitaţia acestuia a călătorit în micul principat himalayan Sikkim; un timp Alexandra a stat la mânăstirea regală din Sikkim, având o relaţie atât de cordială cu prinţul sikkimez încât gurile rele spun că a fost nu doar „confidenta și sora spirituală” a acestuia. Așa că (și) la acest capitol mătușa Alexandra m-a luat, fără îndoială: deși l-am ascultat de două ori pe Dalai Lama ţinând învăţături în Dharamshala (ba chiar am și dat mâna, prin 2011) încă nu am apucat să discutăm nimic... Și firește că nu era al treisprezecelea Dalai Lama, cu care Alexandra s-a văzut în Kalimpong, ci reîncarnarea sa, cel de-al paisprezecelea Dalai Lama. Iar prin Sikkim am ajuns și eu acum vreo doi ani (am și scris despre el, aici și aici), însă nu am întâlnit acolo nicio prinţesă; e drept însă că am cunoscut acolo o doamnă sikkimeză care ţinea morţiș să fac cunoștinţă cu fiica ei J...

Tot în 1912 a ajuns Alexandra și în Nepal, impresiile din acea călătorie fiind cele care au conturat mai târziu cartea În inima Munţilor Himalaya. Excelent documentată despre Nepal și cu un spirit critic de nota zece, aventuriera belgiană a trecut prin cele mai frumoase locuri ale acestei ţări grozave, pe care le-am recunoscut bucuros, ca unul care am călătorit și eu pe acolo: orașul Kathmandu, capitala Nepalului, cu celebrele sale temple Swayambhunath, Pashupatinath și Boudhanath, orașele învecinate Patan și Bhatgaon, azi numit Bhaktapur, și Lumbini, locul sacru în care acum vreo două milenii și jumătate s-a născut Buddha Shakyamuni. Și pentru că nu scap nicio ocazie să lăcrimez ca o tânără zambilă de dorul ţinuturilor himalayene (pentru care am un fix, după cum am mai scris și în alte 80-90 de rânduri) vă mărturisesc că am terminat de citit cartea cu ochi umezi de căprioară…

Între 1914 și 1916 Alexandra David-Néel a stat într-o peșteră în Sikkim, la mică distanţă de graniţa cu Tibetul, pentru a se dedica unor practici spirituale specifice buddhismului tibetan, împreună cu un tânăr călugăr sikkimez pe nume Aphur Yongden; ulterior acesta i-a devenit tovarăș de călătorii pentru tot restul vieţii; fără alte complicaţii însă, ca în cazul prinţului de Sikkim, din moment ce mai târziu Alexandra l-a și adoptat pe călugărul mult mai tânăr ca ea. Iar în 1916 Alexandra a traversat frontiera tibetană până în orașul tibetan Shigatse, unde l-a întâlnit pe Panchen Lama, cel de-al doilea lider spiritual al buddhismului tibetan. Despre povestea lui Panchen Lama am scris acum vreun an o postare, pe care o găsiţi aici; cât despre Shigatse, cel de al doilea oraș al Tibetului, am trecut prin el în 2010, după cum puteţi citi și aici.

După întoarcerea ei din Shigatse Alexandra a fost expulzată din Sikkim (autorităţile britanice ale Indiei coloniale fiind înfuriate de îndrăzneala ei de a trece graniţa tibetană), așa că a încercat să se întoarcă acasă, în Europa; călătoria nu a fost însă posibilă, Europa fiind pe atunci în plin război, așa că s-a enervat și împreună cu Yongden a călătorit în Japonia, în același an 1916. În Japonia l-a întâlnit pe Ekai Kawaguchi, care în 1901 vizitase Lhasa, capitala Tibetului, deghizat ca doctor chinez; inspirată de acesta, Alexandra a traversat China de la est la vest și a ajuns în Lhasa deghizată ca pelerin, în 1924; ba chiar a și stat două luni în Orașul Interzis, într-o perioadă în care accesul în Tibet (și mai ales în Lhasa) era prohibit tuturor străinilor. Mai știţi cât de greu i-a fost lui Heinrich Harrer, eroul din cartea și filmul Șapte ani în Tibet (despre care am scris aici), să ajungă în Lhasa în anul 1946? Ei bine, Alexandra David-Néel deja făcuse asta cu 22 de ani înainte! Iar ceea ce mă amuză la culme este încăpăţânarea nebunească a acestei femei de oţel: deși sunt doar vreo 300 de kilometri între Shigatse și Lhasa, cele două mari orașe ale Tibetului, Alexandrei i-au trebuit 8 ani și un ocol gigantic prin Japonia, China și Mongolia pentru a parcurge această distanţă, încălcând interdicţiile de intrare în Tibet; dar nu s-a lăsat...

După plecarea din Tibet Alexandra a reușit să se întoarcă în Europa, de unde fusese plecată timp de 14 ani; în 1928 s-a separat legal de soţul ei Philippe, din motive lesne de bănuit: căsnicia lor era fictivă din moment ce Alexandra era mereu pe drumuri împreună cu Yongden; totuși foștii soţi au continuat să păstreze o relaţie cât se poate de amicală până la final; următorii ani Alexandra a stat cuminte în Franţa și a lucrat la o parte din cele peste treizeci de cărţi pe care le-a lăsat în urma ei, în 1929 scriind cartea ei cea mai faimoasă, Mistici și magicieni în Tibet.

În 1937 Yongden și Alexandra au ajuns iar în Tibet, călătorind prin Uniunea Sovietică până în regiunea Kham din Tibetul de est; al doilea război mondial i-a găsit acolo, așa că cei doi s-au întors în Europa de-abia în 1946; Alexandra avea la acel moment nu mai puţin de 78 de ani! Habar nu am dacă și după 1946 a mai călătorit sau nu; parcă nu îmi vine a crede că nu, la câtă energie uriașă demonstrase până atunci; oricum, cea mai mare parte a timpului rămas și-a petrecut-o în Franţa, studiind și scriind; Alexandra David-Néel a trecut dincolo, cum spun tibetanii, în 1969, la vârsta de 101 ani, și chiar și după moartea ei a mai călătorit încă o dată, în India: potrivit ultimei sale dorinţe, în 1973 cenușa ei și a lui Yongden (plecat din această lume mult înaintea ei, în 1955) au fost amestecate și aruncate deasupra fluviului sacru Gange, în orașul sfânt al Indiei, Varanasi.